Mai bine reziliați contractul decât să opriți apa caldă din august in Ploiesti. Aveți destule motive de reziliere

Mai bine reziliați contractul decât să opriți apa caldă din august in Ploiesti. Aveți destule motive de reziliere

Din păcate, se adeverește ce susținem de două luni. Cu tot respectul pentru el, acest operator nu are capacitatea de a susține pe o perioada de 15 ani acest serviciu. Notificările exceptează doar zonele racordate la centralele termice CT 23 August și CT Bucov, restul Ploieștiului fiind afectat pe o perioada determinată de lipsa apei calde. Lucrările de reparare invocate în notificare trebuiau începute imediat după semnarea contractului pe 9 mai, dacă se știa că există probleme la Cazanul de Apă Fierbine 2( CAF2), nu după două luni.
Uniunea Asociatilor de Proprietari Prahova a semnalat de mult timp ca noul operator nu are licenta de la ANRE, iar acest lucru nu-i permite sa desfășoare activitatea în mod legal. Deja s-au emis facturi, culmea, în baza contractelor cu vechiul operator, pentru că deși e de două luni în Ploiești, nu a încheiat niciun contract în nume propriu cu utilizatorii casnici. Sunt multe nereguli și organele abilitate ar trebui să se sesizeze din oficiu.
Ar trebui decretată stare de urgență, atribuirea directă a contractului pe perioada organizării unei licitații conform legii. Să nu uităm că prețul în Ploiești nu poate fi altul decât 362,58 lei fără TVA, pentru că HCL 60/ 2022, prin care a fost majorat este suspendată în instanță. Iarna se apropie cu pași repezi și situația termiei este neclară. Ploieștiul nu a fost niciodată în această situație și trag acest semnal de alarmă față de autoritățile locale și județene, pentru a se actiona rapid. Să nu rămânem și fără căldură in sezonul rece așa cum vom rămâne fără apă caldă din august, când sper să nu fie temperaturile de acum.
x

Check Also

UAP Prahova- demersuri pentru protejarea drepturilor proprietarilor de apartamente deconectate de la sistemul centralizat de termoficare, cu centrale montate

Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova(UAP Prahova) este o organizație care reprezintă interesele asociațiilor de proprietari din județul Prahova, indiferent că ...

##################################################### #####################################################