Organizarea asociațiilor de proprietari

Organizarea asociațiilor de proprietari

ORGANIZAREA ASOCIATIEI DE PROPRIETARI

La adunarea generală de constituire a asociaţiei de proprietari, proprietarii vor alege dintre cei prezenţi un comitet executiv, format din preşedintele asociaţiei de proprietari şi un cenzor sau o comisie de cenzori, şi vor hotărî numărul membrilor acestora şi durata mandatelor lor. Dacă dintre membrii asociaţiei de proprietari nu se poate alege un cenzor sau comisia de cenzori, atunci adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari va mandata comitetul executiv pentru angajarea unui cenzor din afara asociaţiei de proprietari, persoană fizică ori juridică de specialitate, pe bază de contract sau convenţie de prestări de servicii.
Cenzorul sau membrii comisiei de cenzori trebuie să aibă cel puţin studii medii şi pot depune, dacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari hotărăşte astfel, într-un cont bancar al asociaţiei de proprietari, o garanţie suficientă şi îndestulătoare, pe baza unui contract de garanţie încheiat în acest sens. Cuantumul garanţiei nu poate fi mai mic decât media anuală a totalului cheltuielilor lunare ale asociaţiei.
Preşedintele asociaţiei de proprietari este fie candidatul care va obţine cel mai mare număr de voturi la alegerea membrilor comitetului executiv, fie oricare alt membru al comitetului executiv ales prin voinţa sa şi a majorităţii proprietarilor din cadrul adunării generale. Preşedintele, în situaţii deosebite, poate numi temporar dintre membrii comitetului executiv un vicepreşedinte căruia îi poate delega atribuţiile sale.
După adunarea generală de constituire a asociaţiei de proprietari va avea loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru, o Adunare Generală a proprietarilor membri ai asociaţiei. Responsabilitatea cu privire la neconvocarea a cel puţin unei adunări generale a proprietarilor aparţine membrilor comitetului executiv, inclusiv preşedintelui asociaţiei de proprietari.
Adunarea generală este alcătuită din toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari.
Adunarea generală ordinară are loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru. Adunarea generală ordinară se convoacă fie de preşedintele asociaţiei de proprietari, fie de comitetul executiv.
Pentru situaţii speciale sau de maximă urgenţă, adunările generale extraordinare ale asociaţiei pot fi convocate oricând de către comitetul executiv sau de către cel puţin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari.
Proprietarii trebuie anunţaţi, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra oricărei adunări generale a asociaţiei de proprietari, cu cel puţin 7 zile înainte de data stabilită, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale. Ordinea de zi anunţată se poate completa prin hotărâre a adunării generale.
Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal. Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora.
Adunarea generală a asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:
a) alege şi revocă din funcţie preşedintele, membrii comitetului executiv şi cenzorul sau membrii comisiei de cenzori a asociaţiei de proprietari;
b) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;
c) adoptă şi modifică bugetul de venituri şi cheltuieli;
d) mandatează comitetul executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, pentru angajarea şi eliberarea din funcţie a persoanei care ocupă funcţia de administrator al imobilului sau a altor angajaţi ori prestatori, în scopul administrării şi bunei funcţionări a clădirii;
e) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul proprietarilor asociaţi.
Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, se vor avea în vedere următoarele:
a) fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa;
b) pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor de investiţii pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună;
c) proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarul în numele căruia votează;
d) un membru al asociaţiei de proprietari poate reprezenta unul sau mai mulţi membri absenţi, dacă prezintă împuternicire semnată de către proprietarii în numele cărora votează;
e) în cazul unui vot paritar, votul preşedintelui asociaţiei de proprietari este decisiv.
Hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociaţiei de proprietari, se semnează de către toţi membrii comitetului executiv şi se comunică, în scris, tuturor proprietarilor.
Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile.

Comitetul Executiv
Comitetul executiv, format dintr-un număr impar de membri aleşi de adunarea generală, reprezintă asociaţia de proprietari în administrarea şi exploatarea clădirii, cu excepţia atribuţiilor rezervate exclusiv proprietarilor cu privire la proprietăţile individuale, apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă. Preşedintele asociaţiei de proprietari este şi preşedinte al comitetului executiv.
Comitetul executiv al asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:
a) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere ale asociaţiei de proprietari;
b) emite, dacă este cazul, decizii scrise privind regulile pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale şi pentru respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere, precum şi alte decizii ce privesc activitatea asociaţiei de proprietari;
c) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi pregăteşte desfăşurarea adunărilor generale;
d) reglementează folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea părţilor proprietăţii comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietăţii comune, în conformitate cu actele normative în vigoare;
e) întocmeşte sau propune planuri de măsuri şi activităţi, conform cu responsabilităţile ce le revin, şi urmăreşte realizarea lor;
f) supraveghează desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei de proprietari, în mod special situaţia încasărilor şi a plăţilor lunare;
g) pentru realizarea scopului şi a activităţilor asociaţiei de proprietari, angajează şi demite personalul necesar, încheie şi reziliază contracte cu persoane fizice/juridice;
h) îşi asumă obligaţii, în numele asociaţiei de proprietari sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, privind interesele legate de clădire;
i) iniţiază sau apără în procese, în numele asociaţiei de proprietari sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, interesele legate de clădire;
j) stabileşte sistemul propriu de penalizări al asociaţiei de proprietari pentru restanţele afişate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale;
k) avizează documentele asociaţiei de proprietari;
l) asigură completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei;
m) asigură urmărirea comportării în timp a construcţiei, pe toată durata de existenţă a acesteia;
n) gestionează situaţiile excepţionale şi de criză;
o) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale;
p) aprobă lunar lista cu cotele de contribuţie la plata cheltuielilor asociaţiei de proprietari, conform hotărârii adunării generale;
r) stabileşte cotele de participare pe persoană la cheltuielile aferente persoanelor cu domiciliul în clădire şi pentru persoanele care locuiesc temporar, minimum 15 zile pe lună; stabileşte perioada pentru care proprietarii, respectiv chiriaşii, pot solicita în scris scutirea de la plata cheltuielilor pe persoană şi care trebuie să fie de cel puţin 15 zile pe lună, conform hotărârii adunării generale;
s) analizează problemele ridicate de membrii asociaţiei de proprietari şi ia măsuri pentru rezolvarea acestora, conform hotărârii adunării generale;
ş) ia toate măsurile pentru aducerea la starea dinaintea producerii evenimentului a zonei în care se efectuează reparaţii la părţile comune, urmând ca sumele aferente reparaţiilor respective să fie suportate de toţi proprietarii, proporţional cu cota indiviză.
Şedinţele comitetului executiv se desfăşoară lunar şi sunt legal întrunite dacă jumătate plus unu din numărul membrilor săi sunt prezenţi. Şedinţele comitetului executiv pot fi convocate de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
Deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul de decizii al comitetului executiv şi se afişează la avizier.
După aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, comitetul executiv va urmări derularea acestuia în condiţiile legii.
Comitetul executiv poate angaja personal specializat pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin şi adoptă decizii asupra cuantumului salariilor, indemnizaţiilor, remuneraţiilor şi al eventualelor premieri care se acordă personalului încadrat cu contract individual de muncă, în limita bugetului aprobat de adunarea generală.
Comitetul executiv angajează sau demite personalul, încheie sau reziliază contracte în ceea ce priveşte activitatea de administrare şi întreţinere a clădirii, a părţilor comune de construcţii/a instalaţiilor, precum şi pentru alte activităţi conforme cu scopul asociaţiei de proprietari: administrare, contabilitate, casierie, îngrijire, mecanică, instalaţii etc. Angajarea personalului necesar asociaţiei de proprietari se face de către comitetul executiv, reprezentat de preşedinte, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare, respective legislatia muncii.
Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, membrii comitetului executiv, inclusiv preşedintele asociaţiei de proprietari, răspund, personal sau solidar, după caz, în faţa legii şi a proprietarilor, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.

Cadrul legal :
Legea 230/2007 legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si funcionarea asociatiilor de proprietari – art. 24 –art 30 ;
ART. 24
(1) Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari (jumătate plus unu) sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal.
(2) Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări.
(3) La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora.
(4) Hotărârile adunării generale a asociaţiei de proprietari sunt obligatorii şi pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală, precum şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari.
ART. 25
(1) Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, se vor avea în vedere următoarele:
a) fiecare proprietar are dreptul la un vot pentru proprietatea sa;
b) pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor de investiţii pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună;
c) proprietarul poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarul în numele căruia votează;
d) un membru al asociaţiei de proprietari poate reprezenta unul sau mai mulţi membri absenţi, dacă prezintă împuternicire semnată de către proprietarii în numele cărora votează;
e) în cazul unui vot paritar, votul preşedintelui asociaţiei de proprietari este decisiv.
(2) Hotărârile adunărilor generale vor fi luate cu votul majorităţii membrilor asociaţiei de proprietari prezenţi la adunarea generală convocată sau reconvocată, după caz. În statutul propriu al asociaţiei de proprietari pot fi prevăzute şi alte condiţii, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din voturile celor prezenţi la adunarea generală convocată sau reconvocată.
(3) În situaţii excepţionale, hotărârile pot fi luate prin acordul scris al majorităţii proprietarilor unei scări sau unui bloc, membri ai asociaţiei de proprietari, pentru probleme care îi vizează direct, pe bază de tabel nominal.
(4) Hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociaţiei de proprietari, se semnează de către toţi membrii comitetului executiv şi se comunică, în scris, tuturor proprietarilor.
ART. 26
Dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia*). Acţionarea în justiţie nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea acesteia.
──────────
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 iunie 2011,
s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, constatându-se că sintagma „de la adoptarea acesteia” este neconstituţională.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În concluzie, în intervalul 16 iunie 2011-31 iulie 2011, dispoziţiile invocate mai sus au fost suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice în data de 1 august 2011, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

ART. 27
Adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:
a) alege şi revocă din funcţie preşedintele, membrii comitetului executiv şi cenzorul sau membrii comisiei de cenzori a asociaţiei de proprietari;
b) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;
c) adoptă şi modifică bugetele de venituri şi cheltuieli;
d) mandatează comitetul executiv reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari pentru angajarea şi eliberarea din funcţie a persoanei care ocupă funcţia de administrator imobile sau a altor angajaţi ori prestatori, în scopul administrării şi bunei funcţionări a clădirii;
e) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul proprietarilor asociaţi.

ART. 28
(1) Asociaţia de proprietari poate intermedia servicii între furnizori şi proprietarii consumatori, în special cu privire la serviciile publice de utilităţi, pe baza unor contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual. Pentru contractele de furnizare cu caracter individual, drepturile şi obligaţiile cu privire la serviciul furnizat aparţin, pe de o parte, furnizorului şi de cealaltă parte, proprietarului.
(2) Pentru recuperarea debitelor cu privire la serviciile publice de utilităţi, furnizorul serviciului va acţiona împotriva proprietarilor restanţieri.
(3) Serviciul de intermediere din partea asociaţiei de proprietari constă în: repartizarea facturilor către proprietari prin lista de plată lunară, încasarea şi plata sumelor reprezentând contravaloarea consumului facturat, înştiinţarea furnizorului cu privire la debitori.
ART. 29
(1) Cu excepţia atribuţiilor rezervate exclusiv proprietarilor cu privire la proprietăţile individuale, apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, comitetul executiv reprezintă asociaţia de proprietari în administrarea şi exploatarea clădirii.
(2) Comitetul executiv poate angaja personal specializat pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin.
ART. 30
(1) Comitetul executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, are următoarele atribuţii:
a) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere ale asociaţiei de proprietari;
b) emite, dacă este cazul, decizii scrise privind reguli pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale şi pentru respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere, precum şi alte decizii ce privesc activitatea din asociaţia de proprietari;
c) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi pregăteşte desfăşurarea adunărilor generale;
d) reglementează folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea părţilor proprietăţii comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietăţii comune;
e) întocmeşte sau propune planuri de măsuri şi activităţi şi urmăreşte realizarea lor;
f) supraveghează desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei de proprietari, în mod special situaţia încasărilor şi plăţilor lunare;
g) pentru scopul şi activităţile asociaţiei de proprietari, angajează şi demite, încheie şi reziliază contracte;
h) îşi asumă obligaţii, în nume propriu sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, privind interesele legate de clădire;
i) iniţiază sau apără în procese, în nume propriu sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, interesele legate de clădire;
j) stabileşte sistemul propriu de penalizări ale asociaţiei de proprietari pentru restanţele afişate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale;
k) avizează documentele asociaţiei de proprietari;
l) asigură completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei;
m) asigură urmărirea comportării în timp a construcţiei, pe toată durata de existenţă a acesteia;
n) gestionează situaţiile excepţionale şi de criză;
o) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale.
(2) Şedinţele comitetului executiv sunt legal întrunite dacă jumătate plus unu din numărul membrilor săi sunt prezenţi. Şedinţele comitetului executiv pot fi convocate de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
(3) Deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul de decizii al comitetului executiv.
HG 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari– art 14 – art 17;
ART. 14
(1) Proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari se întrunesc în adunări generale ordinare sau extraordinare.
(2) Adunarea generală ordinară are loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru. Convocarea se asigură de preşedintele sau de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari.
(3) Pentru situaţii speciale sau de maximă urgenţă, adunările generale extraordinare ale asociaţiei de proprietari pot fi convocate oricând de comitetul executiv sau de cel puţin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari.
(4) Proprietarii trebuie anunţaţi, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra datei adunării generale a asociaţiei de proprietari cu cel puţin 7 zile înainte ca aceasta să aibă loc, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale.
(5) Adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal. Dacă nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora. Dovezi ale convocării şi reconvocării constituie afişul de la avizier şi tabelul nominal convocator cu semnături.
ART. 15
Adunarea generală a asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:
a) alege şi revocă din funcţie preşedintele, membrii comitetului executiv şi cenzorul sau membrii comisiei de cenzori a asociaţiei de proprietari;
b) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;
c) adoptă şi modifică bugetul de venituri şi cheltuieli;
d) mandatează comitetul executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, pentru angajarea şi eliberarea din funcţie a persoanei care ocupă funcţia de administrator al imobilului sau a altor angajaţi ori prestatori, în scopul administrării şi bunei funcţionări a clădirii;
e) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin votul proprietarilor asociaţi.
ART. 16
Comitetul executiv, format dintr-un număr impar de membri aleşi de adunarea generală, reprezintă asociaţia de proprietari în administrarea şi exploatarea clădirii, cu excepţia atribuţiilor rezervate exclusiv proprietarilor cu privire la proprietăţile individuale, apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă. Preşedintele asociaţiei de proprietari este şi preşedinte al comitetului executiv.
ART. 17
(1) Comitetul executiv al asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:
a) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi urmăreşte respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere ale asociaţiei de proprietari;
b) emite, dacă este cazul, decizii scrise privind regulile pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale şi pentru respectarea prevederilor legale, a statutului şi a acordului de asociere, precum şi alte decizii ce privesc activitatea asociaţiei de proprietari;
c) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi pregăteşte desfăşurarea adunărilor generale;
d) reglementează folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea părţilor proprietăţii comune, inclusiv cu privire la consumurile aferente proprietăţii comune, în conformitate cu actele normative în vigoare;
e) întocmeşte sau propune planuri de măsuri şi activităţi, conform cu responsabilităţile ce le revin, şi urmăreşte realizarea lor;
f) supraveghează desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei de proprietari, în mod special situaţia încasărilor şi a plăţilor lunare;
g) pentru realizarea scopului şi a activităţilor asociaţiei de proprietari, angajează şi demite personalul necesar, încheie şi reziliază contracte cu persoane fizice/juridice;
h) îşi asumă obligaţii, în numele asociaţiei de proprietari sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, privind interesele legate de clădire;
i) iniţiază sau apără în procese, în numele asociaţiei de proprietari sau în numele proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari, interesele legate de clădire;
j) stabileşte sistemul propriu de penalizări al asociaţiei de proprietari pentru restanţele afişate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale;
k) avizează documentele asociaţiei de proprietari;
l) asigură completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei;
m) asigură urmărirea comportării în timp a construcţiei, pe toată durata de existenţă a acesteia;
n) gestionează situaţiile excepţionale şi de criză;
o) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale;
p) aprobă lunar lista cu cotele de contribuţie la plata cheltuielilor asociaţiei de proprietari, conform hotărârii adunării generale;
r) stabileşte cotele de participare pe persoană la cheltuielile aferente persoanelor cu domiciliul în clădire şi pentru persoanele care locuiesc temporar, minimum 15 zile pe lună; stabileşte perioada pentru care proprietarii, respectiv chiriaşii, pot solicita în scris scutirea de la plata cheltuielilor pe persoană şi care trebuie să fie de cel puţin 15 zile pe lună, conform hotărârii adunării generale;
s) analizează problemele ridicate de membrii asociaţiei de proprietari şi ia măsuri pentru rezolvarea acestora, conform hotărârii adunării generale;
ş) ia toate măsurile pentru aducerea la starea dinaintea producerii evenimentului a zonei în care se efectuează reparaţii la părţile comune, urmând ca sumele aferente reparaţiilor respective să fie suportate de toţi proprietarii, proporţional cu cota indiviză.
(2) Şedinţele comitetului executiv se desfăşoară lunar şi sunt legal întrunite dacă jumătate plus unu din numărul membrilor săi sunt prezenţi. Şedinţele comitetului executiv pot fi convocate de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
(3) Deciziile comitetului executiv se consemnează în registrul de decizii al comitetului executiv şi se afişează la avizier.
(4) După aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, comitetul executiv va urmări derularea acestuia în condiţiile legii.
(5) Comitetul executiv poate angaja personal specializat pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin şi adoptă decizii asupra cuantumului salariilor, indemnizaţiilor, remuneraţiilor şi al eventualelor premieri care se acordă personalului încadrat cu contract individual de muncă sau în baza unei convenţii civile de prestări de servicii, în limita bugetului aprobat de adunarea generală.
(6) Comitetul executiv angajează sau demite personalul, încheie sau reziliază contracte în ceea ce priveşte activitatea de administrare şi întreţinere a clădirii, a părţilor comune de construcţii/a instalaţiilor, precum şi pentru alte activităţi conforme cu scopul asociaţiei de proprietari: administrare, contabilitate, casierie, îngrijire, mecanică, instalaţii etc. Angajarea personalului necesar asociaţiei de proprietari se face de către comitetul executiv, reprezentat de preşedinte, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în vigoare.
(7) Comitetul executiv decide asupra acordării unor drepturi băneşti membrilor asociaţiei de proprietari care desfăşoară activităţi lucrative folositoare acesteia, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli adoptat de adunarea generală a proprietarilor, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 230/2007.
(8) Comitetul executiv preia toate obligaţiile şi răspunderile privind activitatea de management stabilite la art. 22 din prezentele norme metodologice pe perioada cât asociaţia nu are angajat un administrator sau a fost reziliat contractul de administrare, indiferent de cauze.
(9) Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, membrii comitetului executiv, inclusiv preşedintele asociaţiei de proprietari, răspund, personal sau solidar, după caz, în faţa legii şi a proprietarilor, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.

ORGANIZAREA ASOCIATIEI DE PROPRIETARI La adunarea generală de constituire a asociaţiei de proprietari, proprietarii vor alege dintre cei prezenţi un comitet executiv, format din preşedintele asociaţiei de proprietari şi un cenzor sau o comisie de cenzori, şi vor hotărî numărul membrilor acestora şi durata mandatelor lor. Dacă dintre membrii asociaţiei de proprietari nu se poate alege un cenzor sau comisia de cenzori, atunci adunarea generală a proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari va mandata comitetul executiv pentru angajarea unui cenzor din afara asociaţiei de proprietari, persoană fizică ori juridică de specialitate, pe bază de contract sau convenţie de prestări de…

Review Overview

Info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Cenzorat

Activitatea de cenzorat Comitetul executiv al asociatiei de proprietari este format din presedintele asociatiei de proprietari si un cenzor sau ...

##################################################### #####################################################