UAP Prahova cere sprijinul oficialităților pentru prioritizarea proiectelor energetice din Ploiești prin semnarea unui Acord comun către Ministerul Energiei
UAP Prahova notifică prefectul județului Prahova pentru neîndeplinirea obligațiilor legale privind medierea crizei subvenției la gigacalorie
Pasivitatea prefectului Prahovei: UAP Prahova solicită medierea de urgență a crizei subvenției la gigacalorie
UAP Prahova solicită Ministerului Energiei să prioritizeze proiectele care pot schimba radical sistemul de încălzire în Ploiești!
UAP Prahova solicită Primăriei Ploiești să decidă participarea ca intervenient în dosarul în care a cerut dizolvarea ADI Deșeuri pentru a gestiona direct colectarea deșeurilor
Informare cu privire la tarifarea colectării și transportului deșeurilor din facturi începând cu luna februarie
UAP Prahova a depus astazi la instanta cererile de interventie fortata la adresa UWS si ADI Deseuri, in ordonanta presedintiala pentru ca Vitalia sa asigure continuitatea functionarii rampei de la Boldesti- Scaieni, conform legii 51/2006
UAP Prahova a acționat în instanță firma care deține rampa de la Boldești-Scăieni pentru ca să nu o mai inchidă și să respecte legislația cu privire la continuitatea serviciului