În momentul de față, în prag de alegeri, Guvernul vrea să modifice plafonul până care se poate primi ajutorul de încălzire pe perioada sezonului rece de către persoanele vârstnice, care au dificultăți financiare. Pare o măsură bună, , dar subtil pare că ne îndreaptăm spre înlăturarea subvenției generale la gigacalorie care în prezent este alocată din bugetele locale și cel național.
În momentul actual, anularea subvenției generale este reglementată de Legea 196/2016, cu privire la venitul minim de incluziune, în baza căreia se alocă ajutorul de încălzire categoriilor vulnerabile de populație. În acest act normativ nu se vorbește despre permisiunea acordării subvenției generale decât pînă la 1 aprilie 2021. După acea dată, în baza plafoanelor stabilite prin legea menționată, doar persoanele vulnerabile vor mai primi ajutorul de încălzire.
Creșterile prevăzute în posibila viitoare Ordonanță nu sunt mari și nu credem că vor schimba cu mult numărul beneficiarilor actuali de ajutoare de încălzire.
Mai multe, despre sumele până la care se pot primi ajutoarele de încălzire regăsiți pe site-ul problemelocative.ro, dând click pe el.