
În data de 24.07.2020, Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova, prin președintele Eugen Cristescu a depus la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o petiție în care a solicitat prelungirea termenului de susținere și absolvire a cursurilor de administrator condominii și după 1 ianuarie 2021. Este știut faptul că pe perioada pandemiei, cursurile au fost suspendate, fapt care a dus la imposibilitatea finalizarii la timp, precum și a formării unor noi grupe de administratori.
Preocupată de soarta administratrilor asociațiilor afiliate la UAP Prahova și nu numai, mai ales în contextul pandemic în care trăim, această petiție a venit să dea mai multe posibilități administratorilor care nu au avut timp să susțină cursurile ori nu au fost hotărâți să urmeze această profesie.
Din păacate, așa cum vedeți în facsimil, Ministerul a luat act de solicitarea noastră, dar în acest moment nu consideră necesară prelungirea din nou a termenului prevăzut de art. 106 din Legea 196/2018, prelungit deja cu 15 luni.
„Totodată, în funcție de evoluția pandemiei la nivel național, ținând cont de normele competente pe perioada stării de urgență sau de alertă pentru prevenirea răspândirii COVID-19, vom analiza dacă o nouă prorogare a termenului prevăzut de art. 106 din Legea 196/2018 va fi sau nu necesară”, se arată în răspunsul ministerului.
Prin urmare, răspunsul la solicitarea UAP Prahova, probabil singura de acest gen din țară, lasă o portiță pentru o posibilă prorogare a termenului de 1 ianaurie 2021. Să sperăm că pandemia va trece cât mai repede și vom intra în normalitate, dar e nevoie de atenție și pentru administratori sau potențiali administratori care ar vrea să absolve cursurile și nu au fost foarte hotărâți până acum sau pandemia le-a încurcat planurile.
Mai jos aveți răspunsul MLPDA: