
Inca din luna august a acestui an, Uniunea Asociatiilor de Proprietari Prahova a facut demersuri pe langa Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, trimitand o petitie prin care a solicitat prorogarea termenului pana la care administratorii de condominii pot obtine atestatele pentru a putea practica meseria. Solicitam atunci ca sa se ia in calcul faptul ca activitatea de instruire a administratorilor inscrisi la cursuri a fost pusa in dificultate din cauza pandemiei, care a impus o buna perioada oprirea studiilor.
„Totodată, în funcție de evoluția pandemiei la nivel național, ținând cont de normele competente pe perioada stării de urgență sau de alertă pentru prevenirea răspândirii COVID-19, vom analiza dacă o nouă prorogare a termenului prevăzut de art. 106 din Legea 196/2018 va fi sau nu necesară”, a fost răspunsul ministerului, care a sosit in termenul legal.
Desi nu s-a promulgat modifiarea legialativa, exista forma pentru promulgare, care atesta faptul ca este un proces in derulare in perioada urmatoare si sunt premisele ca termenul de 01.01.2022, sa intre in vigoare cat mai curand, daca preseidntele Iohannis nu va avea vreun ambâț sa intoarca legea in Parlament. Ne bucuram ca demersul nostru si-a produs efectele, intr-un final, si s-a obtinut prelungirea pe care am solicitat-o ministerului, chiar daca initial nu a fost de acord. Dar, asa e in preajma alegerilor, politciienii si functionarii publici sunt mai usor de sensibilizat.
Pentru a lua cunostinta de forma legii care urmeaza sa fie adoptata si prelungeste cu un an termenul in care administratorii se pot instrui, va punem la dispozitie proiectul: