Parlamentul a adoptat legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor – „Lift pentru viață”, un act normativ care poate deveni important pentru milioane de români care locuiesc în blocuri fără lift. Programul are ca scop accesibilizarea locuințelor pentru persoane vârstnice, persoane cu mobilitate redusă și persoane cu dizabilități. Textul adoptat instituie un program multianual de interes public, coordonat de Ministerul Dezvoltării și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Prima precizare importantă este că nu vorbim despre montarea automată a lifturilor la toate blocurile vechi. Forma pentru promulgare vorbește despre condominii cu 3 sau mai multe niveluri supraterane, fără lift din proiectul inițial. Așadar, expresia „blocuri cu 4 etaje” nu este mai degrabă o descriere a exactă a legii.
Legea prevede două etape. Prima este un proiect-pilot, cu finanțare în principal europeană, care vizează maximum 100 de condominii, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii. Pentru această etapă, se acordă finanțare pentru două condominii din fiecare reședință de județ sau subdiviziune administrativ-teritorială, potrivit mecanismului care urmează să fie elaborat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
A doua etapă ar urma să extindă programul la toate condominiile eligibile, dar aici apare prima mare problemă: finanțarea nu este garantată nelimitat. Programul se poate finanța din fonduri europene, transferuri de la bugetul de stat, bugete locale, donații, sponsorizări sau alte surse legale. În plus, platforma pentru depunerea cererilor se deschide doar după ce programul este cuprins în legea bugetului de stat, iar selecția se face în limita creditelor de angajament aprobate.
Asta înseamnă că legea creează cadrul, dar nu garantează că fiecare bloc va primi rapid finanțare. Din acest punct de vedere, articolul trebuie citit cu prudență: nu este o lege care obligă statul să pună imediat lift la fiecare bloc fără ascensor, ci un program care depinde de bani, norme metodologice, cereri depuse, priorități și capacitatea primăriilor de a pregăti documentații.
Criteriile de includere sunt sociale. Pot intra în program condominiile în care, la alt nivel decât parterul, locuiește cel puțin o persoană vârstnică, o persoană cu mobilitate redusă, o persoană cu dizabilități locomotorii sau o familie care are în îngrijire un copil antepreșcolar sau preșcolar. Prioritatea se stabilește în funcție de numărul acestor persoane, regimul de înălțime și anul construcției.
Legea pune un rol important în sarcina primăriilor. Lucrările de construire și instalare a lifturilor sunt în sarcina autorităților publice locale, iar asociațiile de proprietari trebuie să depună solicitarea, contractul de mandat, hotărârea adunării generale și lista proprietarilor din scara vizată.
Mai mult, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare, autoritățile locale trebuie să realizeze inventarul condominiilor cu 3 sau mai multe niveluri supraterane, fără lift, și să transmită datele către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Dezvoltării. Aceasta este, poate, cea mai concretă obligație imediată pentru primării.
Există însă și o parte mai puțin comodă pentru proprietari. Liftul sau instalațiile alternative vor ajunge, de regulă, în coproprietatea proprietarilor din condominiu, iar cheltuielile de exploatare, întreținere și revizie vor fi suportate de asociația de proprietari și repartizate potrivit Legii nr. 196/2018. Cu alte cuvinte, investiția poate fi finanțată public, dar întreținerea rămâne o povară permanentă pentru proprietari.
Pe zona tehnică, legea prevede respectarea cerințelor de rezistență mecanică, stabilitate, securitate la incendiu, igienă, sănătate, siguranță și accesibilitate în exploatare. Soluțiile pot fi lifturi, scări mecanizate, platforme elevatoare sau rampe, iar în cazul blocurilor cu mai multe scări, soluția trebuie stabilită pentru fiecare scară în funcție de condițiile concrete.
Aici apar și criticile specialiștilor. Ordinul Arhitecților din România a susținut ideea accesibilizării, dar a avertizat că intervențiile asupra fondului construit trebuie analizate diferențiat, în funcție de particularitățile fiecărei clădiri. OAR a atras atenția că un mecanism general, insuficient corelat cu realitatea tehnică, poate genera dificultăți de implementare și riscuri asupra calității intervențiilor.
Există și un semnal fiscal important. Consiliul Fiscal a reținut că propunerea „Lift pentru viață” presupune un program național de instalare de lifturi în clădiri de locuințe, cu finanțare din fonduri publice și europene, și a solicitat documentele prevăzute de lege pentru inițiativele care pot majora cheltuielile bugetare.
Astfel, legea este social necesară, dar trebuie tratată fără entuziasm propagandistic. Ea nu aduce automat lifturi în toate blocurile cu patru etaje, ci creează un program național care va depinde de promulgare, norme metodologice, bani în buget, fonduri europene, cereri ale asociațiilor, documentații tehnice și capacitatea reală a primăriilor de a implementa proiecte.
