Sunt speranțe pentru locuitorii din Colonia Telejen pentru o nouă rețea de canalizare, cu implicarea autorităților locale

Sunt speranțe pentru locuitorii din Colonia Telejen pentru o nouă rețea de canalizare, cu implicarea autorităților locale

După cum știm cu toții, proprietarii de apartamente din Colonia Telejen, cartierul Mihai Bravu, sunt cei mai defavorizați în ce privește condițiile de viață. Ne referim la faptul că nu beneficiază de o rețea de canalizare adecvată, care se înfundă și conduce la inundarea permanentă a subsolurilor blocurilor. Apa menajeră și dejecțiile ajung chiar, în urma acestor deficiențe de funcționare, să se infiltreze în parchetele celor care locuiesc la parterul blocurilor. De foarte mulți ani situația este disperată, iar populația din zona menționată suferă din cauza acestor condiții insalubre.

Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova a început o serie de demersuri pentru a rezolva această situație care trenează de mult timp. Cele mai recente demersuri vizează mai multe întâlniri și discuții care tind să se materializeze prin semnarea unui parteneriat între Consiliul Local Ploiești, Consiliul Local Berceni și Consiliul Județean Prahova. Acest parteneriat vine în urma unei soluții propuse de primarul Adrian Dobre și acceptată de președintele Consiliului Județean, Bogdan Toader și primarul comunei Berceni, Cosmina Pandele pentru construirea unei rețele de canalizare noi. Noua rețea edilitară ar porni din Colonia Teleajen spre Moara Nouă, unde primăria Berceni va construi o stație modulară de epurare a apei, în baza unei finanțări obțiunute din fonduri europene. Parteneriatul are ca scop principal posibilitatea obținerii unei finanțări de către muncipiul Ploiești eventual în parteneriat cu Consiliul Județean, dar și identificarea zonelor pe unde vor trece conductele de canalizare, pentru a stabili statutul lor juridic și disponibilitatea efectuării lucrărilor pe aceste terenuri. Trebuie amintit faptul că, din păcate, Apa Nova nu și-a arătat disponibilitatea de a se implica în rezolvarea acestei situații, costurile investiției fiind estimate între 3 și 5 milioane de euro. În luna mai, împreună Ștefan Grozea, consilierul primarului Adrian Dobre și doi reprezentanți ai Direcției Tehnic Investiții din primăria Ploiești, respectiv Mariana Stoichiță și Mihai Negru, Eugen Cristescu, președintele UAP Prahova au fost la primăria Berceni unde au discutat cu viceprimarul Constantin Panait. Acesta a prezentat situația pe care i-a spus-o primarul Cosmina Pandele, astfel că primul pas care trebuie făcutr este semnarea unui parteneriat între cele trei instituții. UAP Prahova a depus cate o adresă la primăriile Ploiești și Berceni și la Consiliul Județean în care a solicitat respectuos implicarea celor trei instituții în rezolvarea situației oamenilor afectați din Colonia Teleajen.

La sfârșitul lunii mai, președintele UAP Prahova, Eugen Cristescu a avut o discuție cu președintele CJ Prahova, Bogdan Toader care a spus că este deschis să ajute, dacă va primi o solicitare oficială din partea primăriei Ploiești. După cum vedeți în facsimil, primăria Ploiești a trimis o adresă de înaintare cu un draft de contract de asociere pentru a fi luat în evidență de CJ Prahova și primăria Berceni.

Din informațiile noastre, colaborarea dintre cele două primării a început deja, făcându-se un schimb de documente pentru a studia în profunzime traseul pe unde ar putea trece conductele de canalizare. Deocamdata, Consiliul Județean Prahova nu a dat niciun semn, dar am convingerea că dorința de a ajuta cateva mii de cetățeni din Colonia Teleajen, pe care a exprimat-o președintele Bogdan Toader se va materialoza în scurt timp. Până la urmă nu este un moft al cuiva, ci un act administrativ care poate îndepărta suferința acelor oameni  și stă la îndemâna tuturor celor implicați.

Vom reveni cu amănunte în funcție de cum vor evolua lucrurile. Până atunci UAP Prahova mulțumește tuturor factorilor de decizie implicați, precum și tuturor celor din subordinea lor care depun toate eforturile pentru a aduce liniște în viața unor oameni care se chinuie de prea mult timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Primarul Adrian Dobre este sigur că nu vom rămâne fără apă caldă și are trei variante pentru a evita această situație

În urma discuțiilor pe care le-am avut cu primarulul municipiului Ploiești pe marginea subiectului legat de posibilitatea ca muncipiul nostru...

##################################################### #####################################################