Proprietari. Drepturi și obligații.

Proprietari. Drepturi și obligații.

PROPRIETARI. DREPTURI SI OBLIGATII

In cadrul asociatiilor de proprietari , proprietarii au atat drepturi cat si obligatii.
În cazurile în care în clădirile de locuinţe unul dintre proprietari sau chiriaşi in exercitarea drepturilor pe care le are sau in indeplirea obligatiilor ce ii incumba, împiedică, cu bună-ştiinţă şi sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalţi proprietari ori chiriaşi, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanţei să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum şi plata daunelor.
Drepturile proprietarilor pot fi sintetizate astfel: dreptul de a se implica in organizarea si conducerea asociatiilor de proprietari, de a alege si de a fi ales in cadrul organelor de conducere ale asociatiei; de a cunoaste toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei, de a i se pune la dispozitie orice document al acesteia, dreptul sa folosească părţile comune de construcţii şi instalaţii ale condominiului conform destinaţiei pentru care au fost construite.
Obligatiile proprietarilor din cadrul asociatiilor de proprietari sunt prevazute atat de legea 230/2007 cat si de normele de aplicare a acesteia sintetizate in felul urmator : obligatia de a mentine în bune condiţii proprietatea individuală, de a contribui la constituirea mijloacelor băneşti şi materiale ale asociaţiei de proprietari respective sa achite în termenul stabilit cota de contribuţie care le revine în cadrul cheltuielilor asociaţiei de proprietari, să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparaţii. De asemnea proprietarul este obligat să menţină proprietatea sa individuală, apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, în stare bună, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominium. Proprietarul este obligat de asemenea să accepte accesul în apartamentul sau în spaţiul său al unui delegat al asociaţiei, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, fiind notificat mai devreme cu 5 zile.
În cazul spaţiilor, respectiv al apartamentelor cu mai mult de un proprietar, raporturile de coproprietate vor fi reglementate potrivit dreptului comun.

Cadrul legal
Legea 230/2007 legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si funcionarea asociatiilor de proprietari
ART. 9
Proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari au dreptul să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a proprietarilor, să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a asociaţiei de proprietari. Pentru a beneficia de dreptul de a fi ales, persoana în cauză trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.
ART. 10
Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi au acces, la cerere, la orice document al acesteia.

ART. 11
(1) Proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale.
(2) Proprietarul nu poate schimba aspectul sau destinaţia proprietăţii comune fără a obţine mai întâi acceptul din partea asociaţiei de proprietari.
ART. 14
Proprietarul este obligat să menţină proprietatea sa individuală, apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, în stare bună, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu.
ART. 15
Cu un preaviz de 5 zile, proprietarul este obligat să accepte accesul în apartamentul sau în spaţiul său al unui delegat al asociaţiei, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spaţiu. Fac excepţie cazurile de urgenţă, când accesul se poate face fără preaviz.
ART. 16
(1) Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri.
(2) În clădirile afectate de seisme, proprietarii au obligaţia de a lua de urgenţă măsuri pentru consolidare, cu sprijinul autorităţii publice locale sau centrale.
ART. 17
Dacă proprietarul unui apartament ori spaţiu sau oricare altă persoană care acţionează în numele său provoacă daune oricărei părţi din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spaţiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligaţia să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparaţii.

HG 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari

ART. 12
Proprietarii membri ai asociaţiei, pe lângă drepturile şi îndatoririle prevăzute în statutul asociaţiei de proprietari, au şi următoarele drepturi şi obligaţii:
A. Drepturi:
a) să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociaţiei de proprietari;
b) să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a asociaţiei de proprietari, dacă au capacitatea deplină de exerciţiu;
c) să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi să aibă acces, la cerere, la orice document al acesteia;
d) să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi, eventual, să o conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată. Preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă la contestaţie în termen de 7 zile;
e) să folosească părţile comune de construcţii şi instalaţii ale condominiului conform destinaţiei pentru care au fost construite;
f) să îşi închirieze proprietatea, fără a fi afectate exercitarea drepturilor şi îndeplinirea responsabilităţilor legate de asociaţia de proprietari.
B. Obligaţii:
a) să menţină în bune condiţii proprietatea individuală, apartamentul sau spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu;
b) să accepte accesul în apartamentul sau în spaţiul propriu, cu un preaviz de 5 zile, al unui delegat al asociaţiei, atunci când este necesar şi justificat să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spaţiu. Fac excepţie cazurile de urgenţă, când accesul se poate face fără preaviz, conform prevederilor din statutul asociaţiei de proprietari;
c) să contribuie la constituirea mijloacelor băneşti şi materiale ale asociaţiei de proprietari şi să achite în termenul stabilit cota de contribuţie care le revine în cadrul cheltuielilor asociaţiei de proprietari;
d) să ia măsuri, în cadrul asociaţiei, pentru modernizarea, consolidarea, reabilitarea termică, precum şi pentru creşterea performanţei energetice a clădirii, după caz, potrivit prevederilor legale, şi să achite cota-parte din costurile aferente. Indiferent de natura intervenţiilor, se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri. În clădirile afectate de seisme, proprietarii au obligaţia de a lua de urgenţă măsuri pentru consolidare, conform prevederilor legale în vigoare; lucrările de reparaţii, intervenţii etc. se vor executa cu personal autorizat, potrivit legii;
e) să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparaţii, dacă ei sau alte persoane care acţionează în numele lor au provocat daune oricărei părţi din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spaţiu;
f) la înstrăinarea proprietăţii, să transmită toate obligaţiile către dobânditor, inclusiv cele cu privire la sumele de plată către asociaţia de proprietari existente la data tranzacţiei, precum şi orice alte informaţii relevante sau având consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor privitoare la proprietatea care este înstrăinată;
g) la dobândirea proprietăţii, să depună în copie, la asociaţie, actul de proprietate;
h) să modifice instalaţiile de distribuţie a utilităţilor în interiorul unui condominiu sau al unui apartament din cadrul unui condominiu numai în condiţiile legii, pe baza referatului tehnic de specialitate emis de furnizorul utilităţii, în care se arată efectele modificării instalaţiei respective. Pe baza acestui referat, comitetul executiv va hotărî asupra efectuării modificării. În cazul producerii locale, la nivel de condominiu, a energiei termice şi a apei calde de consum, nu este necesar referatul tehnic menţionat;
i) nu pot ocupa funcţii în comitetul executiv şi în comisia de cenzori membri având grade de rudenie, până la gradul al 4-lea inclusiv.

PROPRIETARI. DREPTURI SI OBLIGATII In cadrul asociatiilor de proprietari , proprietarii au atat drepturi cat si obligatii. În cazurile în care în clădirile de locuinţe unul dintre proprietari sau chiriaşi in exercitarea drepturilor pe care le are sau in indeplirea obligatiilor ce ii incumba, împiedică, cu bună-ştiinţă şi sub orice formă, folosirea normală a clădirii de locuit, creând prejudicii celorlalţi proprietari ori chiriaşi, după caz, proprietarii sau reprezentantul legal al acestora pot solicita instanţei să hotărască măsurile pentru folosirea normală a clădirii, precum şi plata daunelor. Drepturile proprietarilor pot fi sintetizate astfel: dreptul de a se implica in organizarea si…

Review Overview

Info

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Check Also

Cenzorat

Activitatea de cenzorat Comitetul executiv al asociatiei de proprietari este format din presedintele asociatiei de proprietari si un cenzor sau...

##################################################### #####################################################